Centru de dezvoltare și educație pentru copii

"Căsuța din Povești" — una dintre primele grădinițe private din Moldova propune o dezvoltare calitativă, optimă a copiilor după programe didactice proprii într-o ambianță confortabilă, caldă, comodă și grijulie, în condiții ca cele de casă.

Gradinita privata pentru
copilul Dumneavoastră

Centru de dezvoltare pentru copii în Chișinău – creștem, învățăm și ne dezvoltăm împreună!

Left img
Big img

Dacă micuțul dumneavoastră are între 2 și 7 ani și căutați un mediu cald și prietenos, „Căsuța din Povești” este locul ideal! Aici, copiii învață să comunice, își fac prieteni și își descoperă aptitudinile într-un cadru sigur și stimulativ.

 

Grădinița este situată într-o zonă liniștită, aproape de parcul Valea Morilor, departe de poluarea urbană. Siguranța celor mici este o prioritate, centrul fiind dotat cu sistem de supraveghere video și împrejmuit cu gard.

 

Activitatea se desfășoară într-o clădire privată de 500 m², echipată corespunzător dezvoltării armonioase a copiilor. În plus, grădinița dispune de terenuri de joacă amenajate într-un spațiu protejat.

 

Programul este de luni până vineri, pe tot parcursul anului, cu vacanță între 1 și 31 august. Grupele sunt formate din 12-15 copii, iar înscrierile încep de la vârsta de 2 ani.

Săli pentru jocuri și activități

Dormitoare

Sala muzicală

Cantina

Cabinet medical

Lasă-ne numărul tău și te contactăm pentru mai multe detalii!

    Dezvoltare

    Învățare prin Activități

    Plane
    S 1

    Pregătire pentru școală

    Copiii dezvoltă gândirea logică, formează deprinderea de citire, exersează mâna pentru scris, învață adunarea și scăderea.

    Service 2

    Limba engleză pentru copii

    Învățăm să percepem vorbirea în limba engleză, să construim un dialog. Jocuri creative și interactive.

    S 3

    Cunoașterea mediului înconjurător

    Facem cunoștință cu plantele, animalele, fenomenele naturii, interacțiunea dintre om și natură.

    S 4

    Activitate matematică

    Studierea cifrelor, figurilor geometrice. Adunarea și scăderea cu ajutorul obiectelor. Măsurarea obiectelor după parametri: lungimea, lățimea, înălțimea și grosimea, volum.

    S 5

    Activitate muzical - coreografică

    Dezvoltăm creativitatea copilului prin mișcări muzical-ritmice, cântare, dans și jocuri muzicale. Scenete și spectacole muzicale.

    S 6

    Terapia logopedică

    Corectarea defectelor vorbirii, exerciții pentru pronunțarea corectă a sunetelor, lecții de dezvoltare a limbajului.

    S 7

    Educație plastică

    Activități de desen cu creioane colorate, activitați picturale în acuarelă, guașă, modelarea din plastilină, aplicație, origami.

    S 8

    Dezvoltarea limbajului și a comunicării

    Receptarea și înțelegerea mesajului oral manifestând atenție, reproducerea conținutului textului literar, recitarea poeziilor.

    S 9

    Bazele psihologice

    Dezvoltarea logicii, memoriei, gândirii, percepției, imaginației și dezvoltarea motoriei fine.

    De ce?

    De ce părinții aleg Centru nostru

    Experiență de peste 30 de ani

    Folosim programe didactice inovatoare, combinate cu ani de experiență. În decembrie 2020 am marcat 26 de ani de activitate.

    Copiilor le sunt oferite 4 mese pe zi

    Toate bucatele, incluse în meniu, sunt pregătite de bucătar profesionist pe loc în bucătăria utilată din produse proaspete și au un gust excelent.

    Echipament complet

    Clădire privată cu echipament modern,terenuri de joacă în aer liber special amenajate, zonă protejată.

    Loc ecologic

    Centrul este situat într-o zonă verde și liniștită, nu departe de centrul orașului și în același timp departe de străzile poluate, în zona parcului Valea Morilor.

    Serviciu medical

    Examinarea copiilor de către un medic pediatru. Dezinfectarea încăperilor în mod regulat cu lămpile de cuarț.

    Abordare individuală

    Posibilitatea de a acorda atenția necesară fiecărui copil în parte într-o ambianță, confortabilă, caldă, în condiții ca cele de casă.

    Abordare profesională

    Colaboratorilor noștri le place munca pe care o fac, profesionalismul și cunoașterea psihologiei ajută să găsească limbă comună cu fiecare copil.

    Lasă-ne numărul tău și te contactăm pentru mai multe detalii!

      Galerie

      Zâmbete și Aventuri la Grădiniță!

      Educatori

      Cadrul Didactic

      Liubov Stepanova director

      Liubov Stepanova

      Director și conducător muzical

      Victoria Pelin ed

      Victoria Pelin

      Educator

      Eudochia Purice ed

      Eudochia Purice

      Educator

      Virgilia Blinda ed

      Virgilia Blînda

      Educator

      Iuliana Capsa ed

      Iuliana Capșa

      Educator

      Olga Dontov ed

      Olga Donțov

      Educator

      Anastasia Stratulat ajutor

      Anastasia Stratulat

      Bucătar

      Eugenia Matias ajutor

      Eugenia Matiaș

      Ajutor de Educator

      Recenzii

      Ce Spun Părinții Noștri

      Publicat pe Google Google
      Eleonora Moisei profile picture
      Eleonora Moisei
      Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
      Recomand cu încredere grădinița privată “Căsuța din Povești” pentru atmosfera caldă și prietenoasă, unde copiii se simt bine și în siguranță! Experiența frumoasă a nepotului în această grădiniță ne-a lăsat o impresie bună despre echipa care muncește cu dedicație!
      Publicat pe Google Google
      Mariana M. profile picture
      Mariana M.
      Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
      Uneori întâlnești oameni și locuri care îți rămân în suflet, iar pentru noi grădinița Căsuța din Povești a fost unul dintre acele locuri ❤️. Am întâlnit aici oameni minunați, empatici, care pun suflet în ceea ce fac, iar asta ne-a făcut să fim liniștiți și să nu ne facem griji pentru copilul nostru. Am știut din start că este pe mâini bune și că este înconjurată de multă grijă, răbdare și căldură. O mențiune aparte pentru doamna Liuba, directoarea acestei grădinițe, un om cald, empatic și implicat, care ne-a făcut să ne simțim mereu bineveniți și în siguranță. Drag colectiv al Căsuței din Povești, vă mulțumim din inimă pentru această perioadă frumoasă și pentru toată căldura oferită Nicoletei. Plecăm cu mult drag și cu cele mai frumoase amintiri ❤️.
      Publicat pe Google Google
      Sergiu Zubritchi profile picture
      Sergiu Zubritchi
      Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
      Cei doi copii ai noștri au crescut în această grădiniță. Fetița noastră a venit aici la doar 2 ani și a petrecut 5 ani minunați. Băiețelul nostru a început la numai 1 an și 6 luni,iar anul acesta a absolvit cu emoție. Când au venit, erau foarte mici. Astăzi îi privim cu mândrie și ne dăm seama că tot ceea ce au învățat se datorează oamenilor extraordinari din această grădiniță. Cu multă răbdare, grijă și dragoste, educatoarele i-au învățat pas cu pas tot ce aveau nevoie pentru a deveni copii independenți, încrezători și bine pregătiți pentru următoarea etapă din viață. Au învățat să comunice, să fie disciplinați, să deseneze, să danseze, să participe la activități și să se bucure de fiecare zi petrecută aici. Vă mulțumim din suflet pentru profesionalismul, căldura și iubirea pe care le-ați oferit copiilor noștri în toți acești ani. Pentru noi, această grădiniță a devenit o a doua familie, iar amintirile create aici vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Recomandăm cu toată încrederea această grădiniță tuturor părinților care își doresc un loc sigur, cald și plin de iubire pentru copiii lor. Vă mulțumim pentru tot! ❤️⭐⭐⭐⭐⭐
      Publicat pe Google Google
      Viki L profile picture
      Viki L
      Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
      Очень хороший садик ,с добрыми воспитателями и уютной атмосферой,все наши знакомые которые посещали этот садик остались очень довольные, и мы его посещаем с удовольствием,так что рекомендую👍
      Publicat pe Google Google
      Алла Минаева profile picture
      Алла Минаева
      Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
      Grădinița este minunată. Recomand cu mare încredere!
      Publicat pe Google Google
      Nadenika Caraman profile picture
      Nadenika Caraman
      Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
      Хочу от всей души поблагодарить детский сад “Căsuța din Povești” за ту невероятную атмосферу тепла, любви и заботы, которую вы создаёте для детей каждый день. Наша дочь Ева ходит сюда с 2 лет, и за всё это время садик стал для неё по-настоящему вторым домом. Сегодня был последний утренник, а уже с сентября — школа… И даже не верится, как быстро пролетели эти годы. Очень грустно и тяжело расставаться с местом, где ребёнок рос в любви, заботе и счастье. Особенная благодарность дне Виктории — человеку с по-настоящему большим и добрым сердцем. Спасибо вам за вашу нежность, терпение, заботу и искреннюю любовь к детям. Вы умеете найти подход к каждому ребёнку, поддержать, успокоить, обнять и подарить ощущение тепла и безопасности. Для детей вы не просто воспитатель, а человек, которого они любят и которому доверяют.Спасибо вам не только за знания и заботу, но и за то, что вы учили детей дружбе, уважению, доброте и правильному отношению друг к другу. Это очень ценно. Видно, сколько внимания вы уделяете тому, чтобы дети росли добрыми, внимательными и умели дружить. Ева всегда шла в садик с радостью, и как родители мы бесконечно благодарны за то, сколько любви, внимания и душевности вы ей подарили за эти годы. Такие люди остаются в сердце навсегда. Также огромное спасибо дне Любе за прекрасную организацию, уютную атмосферу и заботу о каждом ребёнке и родителе. Чувствуется, что садик создан с любовью, и здесь действительно думают о детях как о большой семье. Для родителей нет ничего важнее, чем знать, что их ребёнок находится в безопасности, окружён вниманием, заботой и теплом. “Căsuța din Povești” — именно такое место. Спасибо вам за счастливое детство нашей Евы ❤️
      Contacte

      Puteți să ne scriți oricând

        Img home3 1
        Bg flowers